Cabana Dianthus - Ref. Diana - Vf. Padina Popii - Cab. Dianthus

Trecând podul de la Cabana Dianthus o luăm la stânga pe drumul Plaiul Foii - Zărneşti şi după 250 de metri dăm de indicatorul care ne arată intrarea în traseu pe dreapta. După traversarea a două pârâiaşe şi un uşor urcuş prin păşune (vara posibil stână) intrăm în pădure în Valea Urşilor. Poteca până la Ref. Diana este abrubtă şi susţinută, dar foarte vizibilă şi bine marcată. Ajungând la luminişul de la refugiu - 1,5-2 ore - putem sa ne tragem de suflet, ca de aici începe partea mai grea a traseului dar şi mai spectaculoasă. Indicatorul ne arată în stănga Brâul Caprelor pentru ascensiunea pe creastă si in stanga Padina Popii. Putem alege ambele variante pentru a ajunge pe varful Padina Popii, urmand sa coboram pe cealalta, ca tura noastra sa fie o bucla in jurul Turnurilor Dianei. Va recomandam urcusul pe Padina Popii, pentru ca este mai usor abordabil la urcare, poteca fiind una foarte abrupta si cu multe grohotisuri. Ajungand pe creasta, direct pe varful Padina Popii - 2-3 ore de la refugiu - o luam la stanga, parcurgand partea din traseul de creasta intre varf si saua Padinei Popii de unde incepem coborirea la stanga pe Brana Caprelor. Dupa cca 20 de minute dam de izvorul La Gavan, care este unica sursa de apa al acestui traseu. (Atentie! In perioade secetoase se poate intampla sa nu gasim apa in izvor).

Ultima actualizare (Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015 09:18)